Mobilier cu stil; promisiuni și realizări

mobilier horeca Valahia

Mediul HoReCa ar trebui (oare) să freamăte de bucurie!? O hotărâre de guvern urmează să dea un nou impuls dezvoltării turismului, deci a tot ceea ce înseamnă segmentul hoteluri si restaurante din câteva localități din România, conform unor informații recente provenind de la Autoritatea Națională pentru Turism. Astfel, după ce au fost analizate și aprobate documentațiile aferente, Guvernul României urmează să ateste în mod oficial 12 noi stațiuni. Credem că aceasta ar fi de natură a influența investițiile în mobilier și accesorii a tuturor proprietarilor de locații HoReCa din localitățile în cauză. Cel puțin așa ar trebui să se întâmple.

Cele 12 noi stațiuni pot fi văzute pe site-ul instituției, noi vom observa doar că despre Borsec aveam impresia că a fost mai demult o stațiune. Este adevărat că acum are multe, multe clădiri în paragină. Oricum, așa cum subliniază și comunicatul ANT, lacestea au șansa unei dezvoltări mai intense.

Investițiile care pot fi realizate, fie că sunt în domeniul imobiliar sau doar în dotarea cu mobilier și accesorii horeca, vor putea fi sprijinite prin fonduri europene, conform Axelor 7 – 7.1. Comunicatul ANT, dealtfel foarte darnic în vorbe, subliniază că vor fi dezvoltate în viitor modele de promovare turistică.

Gastropan cu mobilier horeca

accesorii mobilier horecaEdiția de anul viitor a Expoziției Internaționale Gastropan se va derula la Sibiu în intervalul 23-25 martie și ar trebui să fie o reușită a firmelor cu activitate în domeniul HoReCa, deoarece este unul dintre cele mai bune prilejuri de a expune mobilier pentru restaurante, cofetării, terase, în general tot ce înseamnă alimentație publică.

Aflăm de pe site-ul evenimentului că vor participa firme producătoare sau distribuitoare de mobilier și diferite echipamente inox pentru toate sectoarele din industria alimentară: restaurante, bucătării profesionale, pizzerii, fast food-uri, activităţi de catering, baruri, carmangerii, abatoare, producţie lactate, laboratoare etc. De asemenea, furnizori de echipamente profesionale și accesorii pentru domeniul HoReCa.

Mobila din pod și mobilierul tapițat

mobilier horeca munchenLa Craiova există o femeie care are pasiunea de a recondiționa obiectele de mobilier, pe care le găsește prin podurile caselor, la prieteni, rude sau chiar le cumpără. Este un gen de business mic, ceva mai degrabă asemănător cu un fel de „hobby handmade”. Se pare însă că Silvia Stoica reușește să le dea o viață nouă produselor ei, în special celor de mobilier vechi și cărora după recondiționare le dă o anume patină a vremii.

Obiectele de mobilier realizate de Silvia Stoica sunt căutate și apreciate pentru a intra în dotarea hotelurilor mici și cochete, a pensiunilor sau chiar restaurantelor de o anumită ținută.

Dacă tot vorbim de afaceri de familie, poate ar trebui să ne oprim și la una deosebit de interesantă și, observăm, foarte bănoasă. Este cazul mobilierului tapițat produs de familia Cotoi din Reghin. Mobila Dalin se vinde foarte bine mai ales locațiilor exclusiviste HoReCa. Familia Cotoi este încântată de felul în care merg afacerile, astfel că a previzionat o creștere a cifrei de afaceri în 2016 la 7.5 milioane de euro, cu 15% mai mult decât în 2015.

Fabrica acestei afaceri de familie cu mobilier horeca dă de lucru la 350 de angajați și este un exemplu de succes al unor business-uri făcute din pasiune.