Scaune care se pot stivui, o idee genială italiană

mobilier horeca

Un mobilier horeca bine făcut și care se poate folosi, respectiv comercializa, cu ușurință este acela care satisface cât mai multe cerințe. Iar după utilizare, dacă se poate stivui/depozita acesta va fi cu atât mai apreciat. Nu ignorăm faptul că de pe site-ul nostru puteți achiziționa exact acel mobilier care vă este cel mai util, dar să facem o scurtă incursiune în istoria mobilierului depozitabil. Pentru că depozitarea, stivuirea scaunelor după ce nu le mai folosești este și va fi mereu o problemă a oricărui administrator și manager de spații horeca.

Mobilierul care se poate stivui după folosire nu a existat întotdeauna. Iar cel din plastic cu atât mai mult. Chiar dacă pare greu de crezut unora, pentru proiectarea și fabricarea elementelor de mobilier se fac cursuri, specializări, facultăți de design. Prea puține lucruri apar din întâmplare. Lumea arhitecților și a designerilor o recunosc pe Anna Castelli Ferrieri ca fiind nu doar pionieră în utilizarea materialelor de plastic în proiectarea elementelor de mobilier, ci ea fiind chiar cea care a creat scaunele care se pot stivui. Da, așa este, înainte de a merge la o nuntă într-un cort, de exemplu, gândiți-vă că a fost nevoie de cineva care să proiecteze scaunele pe care dvs. vă așezați și care se pot depozita după ce evenimentul se încheie.

Mobilier horeca de Anna Castelli Ferrieri

mobilier horeca componibiliDespre Anna Castelli s-ar putea spune că reprezintă o piesă importantă din „Noul peisaj de casă italian”. (Este chiar titlul unor lucrări, expoziții, curente de opinie despre modernismul societății italiene.) Anna este o creatoare care s-a născut, a învățat și a trăit toată viața (1918-2006) la Milano. Și-a luat licența în arhitectură aici, în orașul italian de avangardă al modei. Încă din studenție a fost atrasă de ideile și lucrările care exprimă neo-realismul.

Căsătoria cu Franco Albini a părut firească, acesta fiind și el un adept al noului absolut, nu doar în ceea ce privește elemente de mobilier. Cei doi au format un cuplu care, asemenea tuturor lucrurilor neînțelese suficient, s-a bucurat de prețuirea a puțini oameni, dar a fost pe placul celor inițiați. Spe deosebire de mobilier horeca scaun stivuibilviețile și experiențele „artiștilor neînțeleși” cei doi au avut parte de liniște și siguranță financiară. Una din marile lor realizări pe plan personal fiind tocmai fuziunea dintre afacere și stil de viață. Anna Castelli a fondat cu soțul său grupul Kartell. Despre acesta, deocamdată, să rețineți că reprezintă unul dintre cele mai importante nuclee de artă modernă care există la ora actuală. În activitatea lui veți remarca toate tendințele noului, frumos, practic și util.

Revenind la creatoarea scaunelor care se pot stivui, elementele de mobilier pe care le folosim fără să știm cine le-a inventat, ar trebui să mai menționăm una din cele mai cunoscute creații ale ei: „Componibili”. Sunt elemente de mobilier, nu neapărat horeca dar mai degrabă piese de depozitare. Se pot combina și aranja în module suprapuse. Alături de scaunele care se pot stivui, componibili sunt vedetele de succes ale grupului Kartell.

>>> Scaune stivuibile din oferta Expertoutdoor