Ce sunt farfuriile suport. Cum le alegem?

O farfurie suport denumită și “platou suport”  (sau “charger plate” în engleză), este o farfurie întinsă, cu diametrul de minim 30 de centimetri, care se folosește îndeosebi ca bază (sau suport decorativ) la servirea mesei în cadrul evenimentelor formale precum dineuri oficiale, öi aproape nelipsite în cadrul evenimentelor festive de tip nuntă, botez, aniversare, reuniune, banchet, inaugurare etc.
Fiind așadar un element  de ESTETICĂ a evenimentelor, o componentă esențială a MISE-EN-PLACE-ului (aranjarea meselor de evenimente), se presupune ca farfuria suport de regulă să nu intre în contact direct cu mâncarea servită. Fiecare fel de mâncare este servit pe farfurie sau în bol separat care se așează peste farfuria / platoul suport.  Farfuria “charger plate”, după cum sugerează și numele, conferă mesei greutate și o eleganță desăvârșită. Ea contribuie decisiv acolo unde se urmărește crearea unui ambient unic și special, fiind o piesă nelipsită în patrimoniul organizatorilor de evenimente.

Spuneam că farfuria suport are un rol decorativ însa nu poate fi ignorat nici aspectul practic. Fața de masă este protejată de eventualele pete alimentare, fărâmituri, resturi. Dacă fata de masa nu se poate schimba în timpul evenimentului, farfuria suport în schimb, se poate înlocui imediat la nevoie sau se poate șterge rapid și cu ușurință de către personalul de servire.

Platourile suport asigură așadar o prezentare unică în fața invitaților precum și eleganță desăvârșită în servirea mesei. Se folosesc de regulă la servirea meniurilor cu mai multe feluri (aperitiv, salata, supa, fel principal, desert etc)
Ce platouri suport se găsesc pe piață?
Orice organizator de evenimente sau “event planner” va spune ca  farfuria suport trebuie aleasă cu mare atenție pentru a asigura integrarea acesteia în conceptul de design și stilul evenimentului.
De aceea, ele sunt disponibile nu doar în diverse forme și dimensiuni, cât și într-o mare varietate de materiale: porțelan, sticlă, metal cromat, inox,  melamină, polipropilenă, acrylic sau împletituri naturale precum ratanul.

Cum alegem materialul potrivit?
Ne-am gândit la câteva argumente de luat în considerare atunci când decideți din ce material să fie farfuriile suport pe care urmează să le achiziționați:
Să fie materiale sustenabile și nepoluante
Să fie sigure, netoxice în contact cu mâncarea și cu rezistență la temperaturi ridicate
Să fie lavabile în mașina de spălat vase
Sa fie durabile și să nu-și schimbe aspectul în timp
Câștigătoare la toate categoriile, sunt și vor rămâne, fără drept de apel, farfuriile din STICLĂ și cele din PORȚELAN.

Cum alegem modelul de platou potrivit?
Cum spuneam și la începutul articolului, farfuria suport vine în completarea decorului mesei, a designului general al evenimentului , și este obligatoriu ca aceasta să se încadreze cât mai bine în conceptul evenimentului. Trebuie avute în vedere aspecte precum tipul de veselă folosită pentru servirea mâncării, forma și designul paharelor, materialul și culoarea fețelor de masă, piesele centrale, aranjamentele florale …. și nu în ultimul rând, 2 piese importante, care, împreuna cu platoul, proiectează acea  imagine care va rămâne întipărită vizual în memoria invitaților, altfel spus o “primă impresie”. Este vorba bineînțeles despre șervet și inel. Aranjarea șervetului, interacțiunea acestuia cu inelul, aranjarea cardului cu numele invitatului, a meniului și farfuriei suport …..  este un alt fel de exprimare prin care organizatorii le adresează invitaților “bine ați venit”.
Câteva reguli de etichetă pentru folosirea farfuriilor suport la evenimente oficiale:
– La sosirea invitaților, acestea trebuie sa fie “pe poziții”, unde vor rămâne pentru aperitiv, salată, supă și felul principal.
– La sosire, invitații vor îndepărta inelul de pe șervet, vor plasa șervetul pe picioare, iar după consultarea meniului, acesta va fi plasat în afara farfuriei suport pentru a permite servirea farfuriei cu aperitiv sau salată direct pe suport.
– Farfuriile suport se vor strânge de pe mese la finalul servirii felului principal. Acestea se strâng împreună cu farfuria folosită la felul principal. Farfuria suport nu se folosește niciodată la desert.
– La aranjarea farfuriilor suport pe masă (mise-en-place cum se mai spune), trebuie ținut cont de regula celor 2,5 cm spațiu de la marginea farfuriei către marginea mesei. Astfel, farfuriile vor fi perfect aliniate.

Farfuriile suport din sticlă sau porțelan se pot folosi și pe post de platouri pentru servire. Se pot servi pe ele aperitive, gustări, fructe sau dulciuri. De asemenea se pot folosi ca parte integrantă a unui aranjament de masă central, în combinație cu elemente precum flori, fructe, frunze, pietre  sau lumânări.

Aranjamente evenimente anul 2024, tendințe florale

Nunțile anului 2024

Care sunt tendințele anului 2024 în materie de evenimente? Eleganță, simplitate, culori pastelate atât în ceea ce privește mobilierul cât și decorațiunile și aranjamentele florale.

Vezi Articol »

Îți place acest articol ?

Facebook
WhatsApp
Pinterest
Email
Don`t copy text!