Gata cu plasticul! Șezlonguri de plajă în România.

Plajele din România își schimbă în sfârșit fața. Administratorii de plaje, ștranduri, parcuri acvatice și hotelierii de pe litoralul românesc au început să se lase influențați și inspirați de noul trend prezent pe majoritatea plajelor din Grecia, Turcia, Italia, chiar și Bulgaria. Aceștia au ajuns la concluzia că epoca plajelor ticsite cu șezlonguri din plastic a ajuns la final și se plâng de faptul că șezlongurile din plastic nu doar că sunt greu de întreținut dar au și o durată de viață prea scurtă. După 2-3 ani de folosință, materialul plastic devine casant, suprafața se înegrește și se zgârie iar saltelele sunt și ele greu de păstrat la o culoare care să nu lase senzația de “murdar”. Antreprenori români de pe litoralul Mării Negre povestesc cum la fiecare final de sezon estival, între 15-30% dintre șezlongurile din plastic folosite în acel sezon trebuiesc “aruncate”. Noi nu putem decât spera ca ele nu se “aruncă” la propriu ci sunt duse la un centru de reciclare a materialelor plastice.
Este îngrijorător și trist deopotrivă cum în fiecare an un volum imens de material plastic ajunge să polueze mediul înconjurător, mai ales când există alternative mult mai puțin poluante și în același timp mai eficiente și mai durabile.

Ne referim aici la șezlongurile de plajă din aluminiu și pânză plastifiată.

Aceste șezlonguri revoluționare sunt confecționate cu un consum mult mai mic de materie primă, sunt ușoare și în același timp mult mai durabile și deosebit de confortabile.
Acest șezlong din aluminiu și textilenă reprezinta viitorul în materie de șezlonguri de plajă pentru următorii cel puțin 10-15 ani.
Durata de viață a unui șezlong cu cadru din aluminiu adonizat și șezutul din pânză plastifiată (textilenă) este de minim 10 ani, însa, atenție: partea textilă se poate înlocui după cei 10 ani, ceea ce înseamnă că șezlongul poate fi folosit în continuare fără probleme pentru încă alți 10 ani.

Noi, la EXPERTOUTDOOR, denumim acest model de șezlong CANTON și îl promovăm intens încă din anul 2015 încercând asiduu să propagăm o conștientizare a avantajelor de mediu, de estetică și nu în ultimul rând, cele financiare.

Alte avantaje incontestabile ale șezlongurilor metalice cu pânză plastifiată:
Greutatea
Șezlongurile metalice CANTON sunt ușoare, cântăresc 6 kg / buc, spre deosebire de șezlongurile din plastic sau lemn care pot ajunge și până la 20 kg.
Șezlongurile CANTON sunt perfect stivuibile pentru a putea fi transportate si depozitate în condiții de maximă eficiență.
Ușurința întreținerii
Spre deosebire de șezlongurile din lemn și cele din plastic, șezlongurile metalice din aluminiu CANTON nu necesita saltea. Șezutul din pânză plastifiată este deosebit de confortabil, fiind elastic și cu o textură plăcută. Astfel, clienții noștri nu mai au problema saltelelor murdare, necesității igienizării și spălării huselor. Textilena se curăță foarte simplu și ușor cu jet de apă sau cu o lavetă umedă.
Rezistenta și durabilitatea
După cum descriam și în prima parte a prezentului articol, șezlongul CANTON este deosebit de rezistent, având o durată de viață de minim 5 ani, asta în condiții normale de folosință. Metalul (aluminiu) și textilena nu prezintă semne de uzură precum în cazul lemnului și nu se deteriorează de la umiditate, clor sau sare. Este un produs creat pentru persoane normoponderale, care însa poate susține fără probleme o greutate de până la 150 kg.
PREȚUL
Șezlongul CANTON prezintă și avantajul incontestabil al prețului. Deși mai rezistent, mai durabil și mai ușor de utilizat decât cele din plastic sau lemn, șezlongul din aluminiu cu textilenă (pânză plastifiată) poate fi achiziționat la preț mult mai mic decât unul din lemn și la un preț comparabil cu cel al unui șezlong din plastic, care necesită suplimentar și achiziția unei saltele.
Așadar, toate argumentele raționale se situează de partea șezlongului cu cadru  metalic și șezut din pânză plastifiată.

Aranjamente evenimente anul 2024, tendințe florale

Nunțile anului 2024

Care sunt tendințele anului 2024 în materie de evenimente? Eleganță, simplitate, culori pastelate atât în ceea ce privește mobilierul cât și decorațiunile și aranjamentele florale.

Vezi Articol »

Îți place acest articol ?

Facebook
WhatsApp
Pinterest
Email
Don`t copy text!