Filosofie de scaun pentru evenimente

scaun horeca

Transformarea unei noțiuni relativ simple, respectiv cea de scaun, într-una care te poate înălța pe scara socială este o paradigmă ce merită observată. Dacă în antichitate și evul mediu diferența o făceau doar banii, astăzi oricine poate fi prinț sau rege pentru o oră, două, trei…

Istoria arhitecturii ne spune că printre primele locuințe erau corturile făcute din piei de animale. Trecerea la casele solide din piatră a fost considerat un eveniment. La fel cum, tot un eveniment era și redescoperirea calității corturilor făcute de către băștinașii americani, corturile arabe, care ofereau mai mult confort și erau mai practice decât locuințele din piatră. Așadar, un cort nu poate fi deloc disociat de ideea de confort. Și nici de evenimentul în sine, o petrecere de exemplu.

Despre scaun în mod special nu se pot afla foarte multe lucruri căci, în mod paradoxal, aspectul și utilitatea lui nu s-a schimbat în mod esențial de-a lungul timpului ci, scaunul a servit evenimentului și nu invers, ca în cazul cortului. Să spunem însă (și) despre scaun că unul din elementele definitorii este calitatea. Despre cât este de bun un scaun ar trebui să avem o relație în legătură cu cel care-l folosește; respectiv este un om avut sau reprezintă o demnitate.

Simbioza noțiunilor prezentate mai sus a creat una nouă: scaunul pentru evenimente! Iar evoluția tehnologică a făcut ca un scaun să fie mai ieftin, mai bun, mai durabil. Toate calitățile enumerate trebuie să inducă ideea că oricine poate fi important dacă se poate așeza pe un scaun bun și, în definitiv, avem nevoie de atât de puțin pentru a ne simți bine! De exemplu, dacă mergem la o nuntă ținută într-un cort, dacă scaunul pe care ne-am așezat este bun nu îl vom observa. Eventual îi vom admira elementele decorative.

Chiavari și infuzia de lux

mobilier horecaCum a ajuns scaunul de eveniment să fie o noțiune distinctă în industria horeca nu este foarte greu de închipuit. Am putea spune că scaunul cunoaște o nouă tinerețe în ultimele zeci de ani, când evoluția societății s-a orientat spre egalitarism, spre confort și calitate în același timp. Căci cine n-ar dori ca, măcar preț de câteva ore să se simtă un mic Kennedy, așezat la o nuntă pe un scaun Chiavari. Sau orice altă reuniune festivă, într-un cort sau la o terasă. Căci, nu-i așa, face bine să poți spune acasă că ai stat pe scaune ca-n filme!

Dacă vă amintiți, scaunele Chiavari au evoluat de la o resursă ieftină și nefolosită în secolul XIX la un standard de lux. Apoi, societatea de consum a ultimilor ani a determinat fabricarea de Chiavari și din metal, plastic sau materiale compozite. Este, dacă vreți, nu doar un semn al difuzării luxului și a stării de bine (cel puțin la modul formal) către toate păturile societății, ci mai ales o recunoaștere a calității. Căci, la drept vorbind, un scaun Chiavari din metal este mai bun decât unul din lemn de cireș. Îl poți uita afară în ploaie sau mesenii se pot trânti pe el cât vor că nu se rupe, dar cel de cireș cu siguranță…

Un scaun Chiavari din lemn va fi întotdeauna mai scump și în contradicție cu tendința ecologistă, cu mișcarea „verzilor” cu protecția naturii. Merită să-ți pui întrebarea dacă o nuntă ținută într-un cort sau afară pe o terasă merită luxul de a avea scaune din lemn. Fotografiile făcute la eveniment vor reda doar forma, nimeni nu va mai ști dacă ai fost așezat pe un scaun din lemn veritabil sau un material compozit.

Filosofia este de aplicat tuturor scaunelor și meselor pentru evenimente festive. Dacă e vorba de un cort, mai practic și mai bine un scaun rezistent și ieftin. Dacă ești la un hotel de lux, poate ține faza cu Chiavari original. Dacă și-l permit organizatorii și proprietarii spațiului HoReCa.