Iarba artificiala: Casa de zahar si sentimentul de siguranta

iarba artificiala

Iarba artificială face parte dintr-unul dintre cele mai grandioase proiecte de recontructie urbana din Europa. Lucrarea s-a derulat la Liverpool și include 700 de metri patrați de gazon artificial. „Liverpool One” este numele proiectului care a reușit să transforme complet una din zonele cu istoria zbuciumată a orașului. Așa a luat ființă ultimul mare centru comercial din Liverpool.

Treptele spre Casa de Zahar au (re)devenit un loc de recreere și întâlnire pentru locuitorii din Liverpool. Nu este mai puțin adevărat că și înainte de „implantul” cu iarbă artificială treptele au avut acest rol. Însă, de anul acesta, totul arată altfel. Sau, exact ca în cântecul Beatles-ilor: Here come The Sun!

Treptele au mai fost regândite în urmă cu câțiva ani ca un fel de tribut fostului castel din Liverpool. Edificiul, care apăra vechile docuri, a contribuit esențial la dezvoltarea orașului. Cu timpul, însă, a căzut în uitare sfârșind prin a fi demolat, iar în cele din urmă piatra lui a fost folosită pentru casele din apropiere.

În secolul 18 aici a fost o mică rafinărie de zahăr, de unde și numele de azi al treptelor.

În fine, redecorarea cu iarbă artificială a fost încredințată firmei LazyLawn, un renumit producător britanic de gazon sintetic. Aici, pe treptele spre „Casa de zahăr” a revenit „Tickle the ivories” un festival de muzică la pian s-a desfășurat pentru a șaptea oară în acest an. Tickle the ivories înseamnă chiar a cânta la pian, și este o aluzie la culoarea și materialul din care erau construite odinioară clapele pianului.

gazon sintetic

Când verdele este veșnic

De ce schimbă oamenii felul în care arată istoria lor!? Este mai greu de explicat, însă probabil că schimbarea alungă monotonia din viețile noastre. Și conservatorismul, în mod evident. De fapt, aceasta este și concluzia din sondajele efectuate de producătorii de gazon sintetic în rândul grădinarilor englezi. Se afirmă că din ce în ce mai mulți britanici cu dare de mână preferă în locul gazonului clasic pe cel din iarbă artificială. Avantajele? Costuri de întreținere extraordinar de mici, aproape de zero!

Este adevărat că iarba artificială face față cu succes și schimbărilor climatice căci, spre deosebire de firul de iarbă natural, aceasta nu se decolorează din cauza temperaturii din zilele cu arșiță.

Cu tiltu de informație, vis-a-vis de intensitatea fenomenului de utilizare a gazonului sintetic, să spunem că iarba artificială a fost introdusă și la un centru de îngrijire pentru copii autiști. Este vorba de locația amenajată pe una din proprietățile fostului selecționer al echipei de forbal a Angliei, celebrul Bobby Moore.

 

Personalul medical a afirmat că verdele permanent este un ajutor mental pentru copii autiști și le conferă siguranță și încredere în sine.